Bilantul activitătilor Arhiepiscopiei Dunării de Jos 0
La Galați s-au tinut sâmbăta aceasta lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Dunării de Jos. De dimineată, membrii forului au participat la Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala arhi...
La Galați s-au tinut sâmbăta aceasta lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Dunării de Jos. De dimineată, membrii forului au participat la Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala arhi...
Institutul pentru Politici Publice (IPP) critică atitudinea inconsecventă, cu consecinţe grave pe care le vor demonstra şi controalele ulterioare ale Curţii de Conturi la nivelul execuţiei buget...
Manifestările organizate de Ziua Naţională a României la Alba Iulia sunt în pericol de a nu mai avea strălucirea de altă dată din cauza disputei dintre autoritățile locale și cele centrale,...
Având în vedere aplicarea unitară cu privire la emiterea şi transmiterea adreselor de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti, respectiv a deciziilor de ridicare a măsurilor...
Pe stadionul "National Arena" din capitala, forfota mare, atmosfera de campanie electorala cu influente americane, aproape 100 de mii de membri si simpatizanti ai Uniunii Social-Liberale si ai Uniunii...
Această zi de acţiune naţională este prima de la sosirea la putere în iunie a noii coaliţii de guvernământ conduse de premierul conservator Antonis Samaras. Greva urmează să perturbe serios ...
Chiar dacă au urlat ca din gură de şarpe, acuzându-i pe europarlamentarii PDL că prin acţiunile lor au dezinformat Europa, liderii USL au apelat la aceeaşi tactică. Într-un mimetism ce ţine ...
Consiliul Unirii pledeaza ferm pentru legaturi cit mai strinse intre Guvernele de la Bucuresti si Chisinau, salutind, in martie, la Iasi, prima sedinta comuna a celor doua Executive romanesti si proie...
Administraţia Naţională de Meteorologie emis o informare meteo referitoare la fenomene meteo extreme valabilă la nivelul întregii ţări începând de la ora 15:00. In intervalul 12 iunie, ora ...
România are o poziţie de lider absolut în Europa Centrală şi de Est în ceea ce priveşte producţia de energie eoliană, se afirmă într-un raport al Programului pentru conducere durabilÄ...
Începând de astăzi,11 mai 2012, odată cu demararea campaniei electorale, până la terminare, la nivel naţional, Ministerul Administraţiei şi Internelor derulează Campania de responsabilizare ...
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat de curand in cadrul unei conferinte de presa, ca programul Casa Verde pentru persoane fizice va fi repornit in cel mai scurt timp."Va spun, in premiera, ...
Actele normative referitoare la organizarea alegerilor autorităţilor administratiei publice locale ce vor avea loc în data de 10 iunie 2012 au fost publicate în Monitorul oficial şi postate pe pa...
În continuarea demersurilor Ministerului Transporturilor și Infrastructurii de creștere a ariei de acoperire în România a rețelelor centrală și globală ale TEN-T, a fost convenită în șed...
Desi ar fi trebuit sa creeze cea mai mare piata de achizitii de servicii si produse, Sistemul Electronic de Achizitii Publice nu contribuie în acest moment nici la formarea unui mediu de afaceri comp...